Observăm diferenţe între felul de a fi al unor popoare din lumea asta. Vedem populaţii aşezate, sedentare, cu tradiţii milenare de vieţuire pe un anumit teritoriu. Vedem de asemenea o dinamică a populaţiilor care nu-şi găsesc locul şi se tot duc de colo-colo în căutarea binelui şi a mai-binelui.
Ceea ce se desprinde din observarea - relativ superficială - a caracterului popoarelor este felul de coeziune. Avem populaţii care se susţin la nivel de familii şi indivizi dar şi popoare ai căror indivizi sînt mai reci, mai puţin ataşaţi de vecini sau conaţionali. Să luăm cazul românilor. Sîntem reci, nu sîntem uniţi, ne cam doare-n bască, pe unii de alţii. Vedem că la fel sînt si nemţii, englezii etc. În general ţările care au o matcă identificabilă cu sute şi mii de ani în urmă. Oamenii din aceste locuri construiesc, fac agricultură, au afaceri, ateliere etc. şi nu prea le pasă de ceilalţi. Au dezvoltat însă un sistem de taxe prin care îşi deleagă responsabilităţile de apărare şi păsare (nu pasăre, ci păsare, de la a păsa) unor instituţii sau unor comunităţi de graniţă. Plătesc nişte taxe de protecţie în schimbul liniştii. Poporul are treabă nu stă cu puşca-n mînă mereu. Trebuie să arăm, că la toamnă porumbul... că porcul... că copiii etc. Avem de construit, avem de iubit, avem de trait o viaţă în felul nostru şi nu ne pasă ce fac vecinii, ăia din oraşul vecin sau de peste munţi... Dar asta înseamnă ca avem probleme cu a ne ajuta cînd avem nevoie unii de alţii. Cînd sîntem prin străinătăţuri şi n-ar fi rau să ne dăm cîte o mînă de ajutor, cumva cu prioritate. Sau cînd ar trebui să ieşim cu toţii să mai scuturăm Puterea adormită, să-şi vină în fire şi să treacă la treaba pentru care o plătim.
Pe de altă parte, avem popoarele care au fost generate de mari populaţii migratoare. Evreii, maghiarii, comunităţile deja foarte închegate din zona musulmană aşezate în Europa sau SUA etc. Observăm că indivizii sînt foarte ataşaţi comunităţii. Familia este importantă dar şi conaţionalii sau coreligionarii au un sentiment puternic de ataşament. Aceşti oameni nu au nevoie să se cunoască personal. Dar se recunosc şi se apără sau se ajută cînd sînt confruntaţi cu probleme.
Nu sînt observaţiile mele, nu sînt de acuma. Oricine ştie aceste lucruri şi le poate observa cu uşurinţă. De ce este aşa? Pentru că evoluăm şi trecem prin nişte faze. Ori de mobilitate, ori de aşezare. Dacă un cataclism, război sau ceva mare ne loveşte, vom pleca cu ce putem duce dupa noi. În acest caz, ceea ce se mişcă odată cu noi, face parte din noi-şi-ai-noştri. Se încheagă acea coeziune tribală de care ziceam mai sus. Şi putem spune că nu atît civilizaţia contează cît cultura.
Dar dacă avem şansa aşezării, delegăm grija celor "ai-noştri" şi ne eliberăm de grijă în favoarea concentrării pe construcţie şi consolidare de civilizaţie. Nu se pierde nimic din cultură dar consolidarea de civilizaţie cere mult mai multă energie şi concentrare. De multe ori (de toate ori) sarcina se transmite ca moştenire pe generaţii. Pînă la următorul potop sau cataclism planetar, continental sau naţional.
Ca o concluzie personală, aş zice că un popor cu cît este mai aşezat şi mai sedentar, cu atît este mai vulnerabil faţă de popoarele în mişcare (geografic vorbind). Observăm că civilizaţia vestică este pusă la grea încercare şi transformată de toţi aceşti nou veniţi, care se ajută ei-de-ei dar nu dau doi bani pe localnicii trădaţi de sistemul în care ei au investit de generaţii tocmai pentru a fi protejaţi şi lăsaţi să construiască o civilizaţie. O anume civilizaţie, nu un haloimăs khalergian!