sâmbătă, 28 noiembrie 2020

Comunism FĂRĂ FAŢĂ umană

 Trăim vremuri de spanac. Măşti, căşti, băşti... Ce? Am mai spus asta? Chiar în postarea anterioară? ...scuze! Oare de ce mă repet? Pentru că trăim vremuri de tot rahatul, de-aia! Sîntem contemporani cu o nouă scîrbo-lăţire a comunismului sub altă formă. Una fără faţă umană. În trecut, acceptarea comunismului de multimea de oameni aflaţi la graniţa speciei s-a făcut cu o propagandă siropoasă, cu stimularea senzaţiilor de speranţă, către vremuri bune pentru toţi, egalitate, fraternitate şi desigur libertatea cea propagandită de toţi, indiferent de poziţia pe tabla de joc.

În comunismul anterior, de care cică am scăpat prin '89 s-au confiscat averile personale, case, terenuri, fabrici, utilaje... drepturi... libertăţi... Trăiam ca nişte animale cu buletine de identitate. Nişte unii - cică "elite" - se îngrijeau ca noi să avem tot ce ne lipseşte. Muncă, sarcini, obligaţii... Ne organizau inclusiv viaţa intimă, orele de odihnă, locul de odihnă, felul în care să ne odihnim. Nu era suficient că le aparţineam ca exterior, corp, muşchi, prezenţă, expertiză, competenţe, talente... ci vroiau să şi simţim conform regulilor, să gîndim, să facem, să... orice, dar absolut tot! Singurul lucru care ne aparţinea era IDENTITATEA! Revoluţiile din sînul zonei comuniste erau mici sau mari rebeliuni spre un "comunism cu faţă umană". Pînă la urmă acceptam toată povestea în schimbul minumului de subzistenţă şi a  dreptului la intimitate şi la un pic de libertate în timpul aşa-zis "liber". Identitatea aceasta era trecută într-un act şi - cum este şi firesc - erai legat toată viaţa de această identitate. Că aveai sau nu celebrul dosar de securitate, chiar nu contează. Erai recunoscut în poza din buletin şi toată lumea te ştia după nume şi după figură. 

Noul "comunism"? Ei dragii menumorutului... uite că aici încep problemele! Sîntem atît de forţaţi să mergem pe direcţia "poartă mască" încît nici nu ne mai dăm seama că ne pierdem identitatea. Nu mai avem dreptul să ne afişăm figurile, nu mai putem să ne folosim de numele şi prenumele nostru şi de recunoaşterea facială. Dacă ar fi să fac o paralelă între comunismul anterior si cel ce ni se pregăteşte... aş zice că aştia sînt mai cruzi ca cei de dinainte. Ăia măcar ne lăsau să fim noi, cei ce sîntem, dar băgaţi la pătrăţica fiecăruia, conform indicaţiilor de partid. Ăştia ne vor folosi (tot ca unelte şi carne de tun) dar nici măcar nu vom mai avea o identitate. 

Lenin spunea că tovarăşii comunişti, ca să reuşească să-şi îndeplinească planurile, trebuie să se folosească de "tovarăşii de drum", un sinonim pentru "idioţii utili" sau pentru trădătorii obedienţi. Actualele "elite" mondiale nu sînt decît nişte idioţi utili, nişte unelte în mîinile piticilor ăştia ai lu' Bau-Bau.  Primul lucru pe care îl fac comuniştii cînd pun mîna pe o ţară, pe o societate... este să lichideze elitele, să confişte averi, să clatine şi să distrugă structuri sociale, să înlocuiască ideologii, filozofii, concepţii, valori... Actualul etalon al apartenenţei la "elită" este averea. În cazul în care se schimbă orînduirea, averile astea pică primele, chiar dacă la conducere vor fi puşi, vremelnic, cei din rîndul actualei elite. Primii care dispar sînt tocmai cei ce hotărăsc în societate, conducătorii politici, cei economici, cei cu impact şi influenţă socială. Fie că sînt doar nişte actori-vedete, ori jurnalişti de top, mari finanţişti, antreprenori, moştenitori sau marii proprietari de orice. Li se promite marea cu sarea ca sa fie folosiţi. Apoi vor fi eliminaţi fără nici o discuţie. Nu trebuie să mă credeţi pe mine. Vedeţi ce s-a întîmplat în istoria recentă şi ceea ce se întîmplă acum în România sau în Europa. Clasa conducătoare face tot posibilul să ne anihileze toate drepturile şi libertăţile, să ne aducă pe toţi la acelaşi numitor comun, să niveleze în cel mai autentic stil cultura, tradiţiile, valorile.

Poartă mască! Traducerea numelui celebrului personaj (considerat a fi în spatele conspiraţiei) Bill Gates ar fi Vasile Poartă (Porţi că e la plural). Eu unul, sînt mai cîrcotaş şi cred că omul ăla e doar o victimă şi este folosit şi ţinut în faţă. Poartă mască e doar un cod, o parolă, la fel ca şi numele Gates-Porţi. Bill sună şi ca "Factură" şi dacă o luăm pe interpretări de simboluri, precum masonii, o să ajungem, cu siguranţă, prin bălării. Bill Gates a fost vreo două decenii cel mai bogat om al planetei. Este "poarta" de trecere de la creaţie-revoluţionarea civilizaţiei umane, bogăţie şi identitate puternică spre masa gri neo-comunistă. Este un simbol încă nedescifrat de mărunţii masoni-creatori-cititori-de-simboluri-inutile. Mărunţi atît ca apartenenţă cît şi ca utilizare. Desigur sînt doar nişte pseudo-inteligenţi şi nişte pseudo-elite folosite la marea cacealma "poartă mască"

Aşa cum nu l-am apărat pe Ceauşescu de hoţii de ţară, tot aşa nu-l apărăm pe Vasile Poartă. Nu avem încredere în el. Nici măcar el nu are încredere în el şi nici măcar el însuşi nu se apără. Şi da, este doar o poartă. La fel ca şi "ferestrele" inventate de el. Fac parte din construcţie dar nu sînt însăşi construcţia. Mestecătorii de filozofii conspiraţioniste ar trebui să mai pună puţină sare şi să nu înghită chiar tot odată. Iar cei de "dincolo-de-porţi" să nu uite că pînă nu sîntem în stare să facem Viaţă, din nimic altceva decît elementele chimice din Tabelul lui Mendeleev, nici nu avem dreptul să distrugem Viaţa. Este posibil ca această joacă de-a ucenicul vrăjitor, de data aceasta, să fie ireversibilă. 

marți, 24 noiembrie 2020

cOvidiul de pe valul doi-şi-un pic aproape trei-fără-un-pic

Aşa cum am prevăzut în primăvară, cînd încă nu era clar ce şi cum cu această „pandemie”-vai-mie (cu miile şi milioanele de morţi şi aşa mai departe), uite că sîntem în plin val doi al mişculaţiei. Ţări blocate, oameni închişi în case, criză sanitară, dezinfectant, măşti, băşti, căşti şi tot spanacul. Între timp, mi-am mai deschis niţel ochii, am mai citit, am mai întrebat, am mai stat de vorbă cu unii şi cu alţii. Şi iată că vin cu un fel de „update” la ceea ce scriam în primăvară (vezi o postare-două mai jos pe blogul: dacia-ro.blogspot.com, că nu am mai plictisit lumea cu altceva).

Vă spuneam că măştile de hîrtie şi din texturi vegetale, prin procesul de obţinere, conţin fibre. Planta (pomul, bumbacul, inul, cînepa etc.) extrage din sol apă şi nutrienţi mai ales minerali. Adică în formă solidă. Orice plantă, oricum ar fi, la maturitate va fi „lemnoasă” adică toate acele elemente extrase din sol se cristalizează, se depun, se aşază – folosiţi voi ce termen vă place – în acele legături solide, într-o structură specifică speciei plantei. Prelucrarea (mă refer la transformarea în ţesături sau hîrtie) presupune unele proceduri de „murare” în apă, uscare, măcinare, pieptănare, batere, înmuiere… ţesere etc. Pentru hîrtie se foloseşte o înmuiere în apă o perioadă foarte îndelungată pînă ce masa vegetală se transformă în celuloză iar prin adaos de substanţe speciale (cleiuri) se obţine hîrtia. Sînt cunoscute mii de proceduri pentru a obţine tot atîtea calităţi de hîrtie. Indiferent însă de procedură, structura de bază este a masei vegetale. Orice plantă „lemnoasă” are acele aşchii care sunt solide şi pot penetra pielea care se inflamează. Şi hîrtia are asemenea aşchii dar minuscule. Dacă riscul să mă infectez manipulînd hîrtia este redus (nu inexistent!) acest risc creşte exponenţial dacă folosesc o mască de hîrtie ca filtru exclusiv pentru respiraţie. Contactul prelungit cu mucoasele nasului şi ale gurii produc inflamaţii deja observabile de mulţi dintre noi. Ceea ce nu ne spune nimeni este că aceste aşchii, în momentul în care intră în plămîni, efectiv înţeapă şi inflamează alveolele pulmonare. La fiecare mască nouă ne umplem mucoasele cu mii de micro-aşchii. Iniţial sistemul nostru va încerca să elimine corpii străini prin tuse, stranut, expectoraţii nazale sau flegmă. Apoi cînd nu mai face faţă, inflamaţia se extinde spre plămîni. Orice inflamaţie la plămîni se manifestă prin tuse, strănunt, febră. Orice inflamaţie a mucoaselor nazale sau bucale se manifestă prin… pierderea mirosului sau gustului. I-auzi ia! Luaţi-l cu izoleta că-i gata-copt!

Dezinfectantul de minut-cu-minut, iubitul nostru secret, confident si cel mai de încredere element al vieţii, mai prezent ca apa în natură… Mai multe studii au relevat faptul că în cazul unei tumori sau al unui organ vital care cedează la un bolnav, au două elemente în comun. Prezenţa unei oarecare cantităţi de alcool izopropilic şi a unor organisme parazite. Cel mai cunoscut studiu ajuns pe la noi este cel menţionat de dr. Hulda Regehr Clark. Nu trebuie sa fii doctor în nimic ca să citeşti o etichetă. Cam pe majoritatea etichetelor chimicalelor casnice sau pe ale aproape tuturor dezinfectantelor veţi vedea acest alcool izopropilic sau derivaţi ai acestuia. Ticăloşia este că se absoarbe prin piele sau prin aerosolii inspiraţi şi se depune în organism. Despre paraziţi nu are rost să menţionez. Este o temă clară, avem cu toţii, oricît de septici am fi. În momentul în care se acumulează o cantitate critică de alcool-bandit… pac şi gata…


Super-mascaţii-şi-împachetaţi-protejaţii din spitale: aşa-i că nu mai recunoşti un om dacă e mascat şi împachetat? Dacă singura cale de recunoaştere este ecusonul (pe care îl poate împrumuta oricine-oricînd, falsifica etc.) e cam simplu să trimiţi „ajutoare” în personal de „curăţenie” cu ecusoane de medici care să dea o mînă de ajutor la „descongestionarea” spitalelor supra-aglomerate. Şi asta fără să se prindă nimeni din personalul stabil al respectivului spital…


Eee dragii menumorutului… uite că-i vine şi rîndul vaccinului la povestit. E grabă mare cu el, aşa-i? Moare lumea pe capete, economiile se blochează, medicii nu mai fac faţă, şcoli închise alea-alea… bla-bla… Şi uite că soluţia vindecătoare, panaceul univesal, sfîntul-divinul din sticluţă cel mult mai aşteptat decît Mesia… ta-daam… V.A.C.C.I.N.U.L.!!! Licitaţii, complicaţii… vaai ce greu e să-l obţinem… e obligatoriu, ba nu e! Nu vă înghesuiţi că dăm la toţi… ba nu, trebuie să daţi şpagă să-l aveţi… Un specialist în manipulare socială, marketing etc., ar putea să spună fără greş că povestea asta (cusută cu aţă albă) conţine toate elementele unei mega-lansări de produs.

Dar ştiţi care e problema aici? Că bunii noştri condensatori-conducători au decis (desigur, în prea-importantul CSAT) că prioritate-obligaţie vor avea „eroii din linia-ntîi”, medicii şi personalul sanitar precum şi toţi cei implicaţi în asigurarea ordinii publice, pompieri, poliţişti etc., etc. Dacă aş vrea să arunc o societate în haos şi să o am sub controlul meu absolut, aş inventa o poveste din asta de gen cOvidiu cu furnizare de ceva ce poate trece drept salvare. NU! Să nu credeţi că o să vin şi eu cu cipuri sau cu mercur, aluminiu etc… E mult mai perversă treaba! Există o ştiinţă cam blamată de ortodoxie şi de „ştiinţa oficială” care se numeşte homeopatie. Remediile sunt atît de minuscule încît nu pot fi observate cu nici un microscop şi nu pot fi determinate prin nici o analiză bio sau chimică de laborator. Dar totuşi funcţionează! 

Ok, se livrează şi se vaccinează aceşti eroi. Toţi se imunizează, totul e bine şi mergem înainte. Dar… la un timp… brusc… toţi eroii ăştia pică, dispar. Fie că nu au vrut să accepte vaccinul şi au fost eliminaţi din sistem prin concediere (sau vor putea fi infectaţi criminal cu orice) şi au dispărut, fie că efectul vaccinului… acesta a fost. Ca să pui o substanţă periculoasă în corpul unui om şi să o declanşezi la un moment convenabil se poate aplica metoda A+B. Cunoaşteţi răşinile epoxidice, cleiuri etc. care funcţionează pe sistemul amesteci substanţa 1 cu 2 şi lipeşti. Pînă nu le amesteci sunt inerte şi stabile. Ai băgat substanţa A la toată lumea dar nu se declanşează decît la cei „aleşi”. Poliţiştii şi jandarmii de care mai avem nevoie, nu vor primi momentan şi substanţa B, dar medicii şi administratorii de instituţii cheie o vor încasa-o. Ai rămas brusc fără medici, poţi să declari fără jenă dictatura oricui. Mai pică şi experţii… a picat şi apărarea… aleluia şi-un praz verde! Iar dacă populaţia a fost şi ea „preventiv” sensibilizată cu substanţa A nu-i mai nici o problemă să-i „compostezi” pe rebeli după bunul plac. 

Haos… profit… Condoleanţe anticipate!

miercuri, 5 august 2020

Interlopia - cel mai important sector al economiei postdecembriste

"Eroii muncii socialiste" au fost înlocuiţi cu noii eroi, cu noile personalităţi. Inventatori, investitori, oameni de succes şi poveştile lor despre cum şi cît cheltuiesc, ce averi au, ce hobby-uri etc., etc. Cel important sector al economiei naţionale româneşti postdecembriste, însă, este INTERLOPIA. Nu e buletin de ştiri să nu ne informeze despre unul sau alţii din "cunoscuţii interlopi", clanuri, zone de influenţă, conexiuni politice, echipe sportive finanţate, vedete care-i cultiva etc. Aşadar, pentru că vorbim de valori şi personalităţi, nu putem să ignorăm o mare tragedie - şi pe această cale urăm tradiţionalul "condoleanţe" clanului respectiv - moartea marelui erou al Interlopiei româneşti, distinsul şi prea-titratul DOMN Emi Pian. Economia românească pierde o mare personalitate şi lasă în urmă un mare gol. Pierderea nu o vom putea recupera niciodată. Golul va fi repede umplut cu o nouă personalitate de acelaşi calibru. Momentan sectorul economic respectiv trece prin convulsii. Poliţia incapabilă de altceva face filtre, razii. Biserica dă cu tamîie şi cu apă sfinţită. Televiziunile se întrec în elogii şi duc tristeţea naţională şi profundul respect pînă la reng de săptămînă de doliu naţional, steag în bernă etc. 

Pentru că legile şi cutumele postdecembriste nu ne lasă să folosim sinonimele lui "interlop" (bandit, hoţ, ticălos, jefuitor, tîlhar, violator, proxenet, jeg, gunoi, nemernic...) tot aşa cum trebuie să folosim rrom pentru ţigan şi clan pentru şatră, vom acorda respectul cuvenit acestei onorabile clase şi ne vom conforma. Observăm desigur că naţiunea română investeşte masiv în propriul viitor discriminînd marea masă în privilegiul acestei minorităţi de elită. Alocaţia unui copil "normal" este cel mult jumătate din cît primesc purade...(scuze) minunaţii copii crescuţi să devină buni şi temeinici interlopi. Adulţii primesc ajutoare sociale pentru a-şi putea perpetua "cultura" şi pentru a-şi încheia studiile prin facultăţile vieţii, sînt scutiţi de plăţile derizorii pentru curent, apă, impozite şi fleacuri de-astea plictisitoare. Desigur instanţele judecătoreşti protejează la maxim aceste grupuri interlope, foarte sensibile în aceste vitrege vremuri. Mass media se întrece în a face o buna imagine şi a face cunoscute valorile etniei. Nu este nici o zi de la Dumnezeu şi nici măcar o oră de emisie în care să nu apara vreo figură strălucitoare a unei reale vedete, a unui (h)artist, a vreunui moderator, sau măcar figurant ori dansatoare ori cîntăreţ aparţinător etniei. Ne fascineaza minunata lor muzica (manelele), sîntem încîntaţi de profundele lor cunoştinţe profesionale şi culturale, de iscusitele lor realizări politice (peste 75% din Guvern, Parlament, mass media, "servicii" etc. sînt reprezentate direct sau sînt controlate de această etnie!!!). 

Aşadar tristeţea noastră este sinceră! Chiar am pierdut un om de valoare. Dacă pierdem asemenea valori ale umanităţii cine o să ne mai şantajeze, fure, omoare? Cine o să ne mai fure copilele şi o să le violeze luni întregi, zi şi noapte şi apoi o să le vîndă pentru prostituţie? Sau pentru donal organe? De ce să ajungă ele profesoare, doctoriţe, soţii şi mame normale cînd pot să dea şi mai multă valoare acestor clanuri?

Chem întreaga naţiune să fim solidari cu aceste clanuri, în aceste momente de grea cumpănă şi să le dăm (încă) o mînă de ajutor! Haideţi să-i ajutăm şi pe unii şi pe ceilalţi! Dacă "duduienii" se pornesc contra "litraşilor" sau "sportivilor" să-i ajutăm cu tot ce ne stă în putinţă. Sau oricare dintre "cămătari", "gemeni", "cîrpaci", "capaţînă" ori "preda", indiferent care contra cui se porneşte. Haideţi, vă rog eu, să dăm şi noi o mînă de ajutor acestor bieţi năpăstuiţi să ajungă la ţelurile lor finale! ...dacă mă înţelegeţi...

duminică, 15 martie 2020

Praznicul Sfîntului cOvidiu

Trăim vremuri destul de tulburi. Dar nu asta vroiam să vă spun, mai ales că nu are legătură cu titlul. Vroiam să vă povestesc temerile mele de "conspiraţionist" amator şi găsitor de nod în papură profesionist. Am fost foarte atent la tot ce s-a spus şi s-a presupus despre "virusul chinezesc" care nu e mai chinezesc decît e Coca-Cola sau latkesul (plăcintă de cartofi tradiţională de Hanuka). Cică virusul ar proveni de la americani, bolnavi cu mult înaintea chinezilor. Se pare că virusul ar fi bine cunoscut de israelieni care sînt deja aproape gata cu un un vaccin. Să vinzi acuma un vaccin unei populaţii ultra-panicate de peste 7 miliarde... e un profit buuun de tot!
Am aflat foarte multe lucruri interesante: clorul e cel mai eficient dezinfectant; medicamentele anti-inflamatoare fac mai mult rău decît bine; măştile chirurgicale NU protejează de nimic, ba mai mult! dacă se improvizează din şerveţele, micro-aşchiile de lemn din celuloză se înfig în mucoase şi intră în plămîni şi deschid şi mai mult calea agenţilor patogeni; vaccin sau tratament nu există pînă în momentul Martie 2020; vitamina C este folositoare dar numai injectată în cantităţi groaznic de mari, imposibil de obţinut de organismul uman pe cale naturală; e bine să beţi apă la fiecare 10-15 minute ca eventualele virusuri să treacă din esofag în tractul digestiv unde vor fi distruse; homeopatia are soluţii dar este general ridiculizată; oricine are soluţii este ridiculizat dacă nu provine de la "cei în drept să decidă"; igienă, curăţenie; fără panică (zău?); declararea stării de urgenţă (păi atunci cine e în panică?) etc., etc. DAR.... dar...
Teoria conspiraţiei spune că, aparent, China e cel mai mare furnizor de organe pentru transplant, obţinute de la deţinuţi condamnaţi la moarte. Tot felul de credincioşi-sectanţi, anticomunişti, tot felul de borfaşi ajunşi în sistemul lor de penitenciare, compatibili cu tot felul de cumpărători cu dare de mînă, ajung să fie măcelăriţi (la propriu!) şi demontaţi ca să fie vînduţi la bucată sau la kilogram. Protestele internaţionale sînt anemice rău pentru că sponsorii ONG-urilor responsabile cu protestele sînt beneficiari direcţi sau indirecţi ai pieţei de organe. Ce eveniment mai potrivit să grăbească o recoltă bogată ar fi decît o carantină? Declari un oarecare virus ca inamic public, închizi un oraş mai mare decît media ţărilor europene şi începi să-i aduni pe toţi ăia cu grupa de sînge AB4 sau pe cei cu RH+... Bagi o spaimă groaznică şi nişte interdicţii draconice "în favoarea cetăţennilor" desigur. Nimeni nu are voie să viziteze pacientul la spital, nimeni nu are voie să-l vadă... pacientul va deceda... familia nu-l va mai vedea vreodata pentru că acesta va fi incinerat etc. 
În timpul "carantinei" omul ăla poate fi torturat, poate fi demontat fără să creeze nici un fel de suspiciune şi apoi toate urmele şterse prin incinerare. Fiecare "donator" de organe va aduce la buget cîteva mii sau milioane bune, lejer. În acelaşi timp, pe fondul căderii burselor, China face nişte mişcări periculos de eficiente, pe mînă cu oculta mondială primind cadou toată industria în care străini erau investitori sau parteneri.
Italia, ţara mafiei dar mai ales ţara care nu a acceptat vaccinarea obligatorie este următoarea pe listă. Mii de morţi, bolnavi, ţară în carantină, economie distrusă, libertăţi îngrădite brutal... Nu insist, cunoaşteţi. Care ar putea fi cauza-scopul implantării virusului pe piaţa italiană? Fie forţe progresiste vor să blocheze şi să eradicheze ultra-influenta mafie, fie mafia a depăşit pragul de "minoritate naţională" şi dă ora exactă la nivel de ţară sau chiar continent. Partea cu populaţia anti-vaccinistă ar fi cam străvezie şi prea evidentă dacă ăsta ar fi "răspunsul" ocultei la împotrivirea la vaccin, 5G etc... Ceea ce înseamnă că această ocultă e cam proastă, chiar dacă este extrem de puternică şi de bogată.
Europa, face la unison un atac de panică. Ţări închise, graniţe cu tot felul de controale, formulare degeaba, măşti de-am-boulea, dezinfectări la roţi şi frecţii la picioare de lemn... Industrie picată, economie slăbită, bugete naţionale secate; obligatoriu creşterea impozitelor, mai la vară-toamnă, ca să fie acoperit deficitul... Se ştie şi asta, chiar dacă lumea nu conştientizează încă. Totul ca să protejăm nişte mase de bătrîni de care chiar statele se plîng că sînt costisitori şi inutili. E logic? E uman? E doar un argument emoţional bine folosit pentru manipulat?
Nimeni nu a luat în calcul faptul că pe lîngă schimbările climatice (în care natura îşi pierde din calităţi şi se schimbă dramatic felul de a fi, absolut imprevizibil pentru cei mai mulţi oameni) apare şi presiunea foametei generată din sabotarea în macro a agriculturii. O situaţie de urgenţă acum, înseamnă că simplul cetăţean este restricţionat să-şi ia cele necesare propriei grădini, iar marii agricultori sînt sabotaţi în a-şi face treaba cum trebuie. O recoltă extrem de slabă în toamnă este mai mult decît previzibilă. Adică foamete...
Coroborînd faptul că panica şi supra-epuizarea mărfurilor alimentare pune presiune pe comercianţi-depozitari-producători duce şi la o serie de neregularităţi în absorbţie pe piaţă. Mărfuri perisabile vîndute pînă la epuizare într-un moment duc la supra-aprovizionare... apoi la stocuri în magazine cu termene de expirare din ce în ce mai apropiate... apoi la deprecierea mărfurilor ne-mai-vîndute pentru că populaţia are stocuri... apoi tot aşa. La cîteva astfel de bruscări lanţul se rupe. Profitul producătorilor se diminuează, apare insolvenţă, renunţarea la producţie. Agricultura nu a produs suficient pentru că nu a avut motorină, pentru că muncitorii au fost ţinuţi în carantină etc. La iarnă apare altă criză... şi uite aşa provocăm o situaţie de instabilitate mondială, numai bună pentru pescuitorii în ape tulburi. 
Dar stai! Că nu am pomenit nimic de emigranţii arabi de la porţile Europei... O temă fierbinte repede uitată. Credeţi că planul Kalegi nu va continua? Credeţi că turcii îşi vor lua aceşti emigranţi înapoi la graniţa lor estică? Sau cei iniţial 80.000 vor fi suplimentaţi cu încă 3-4 milioane? Sînteţi siguri că gardurile alea de sîrmă vor rezista la presiunea asta? Vaaai dar ce naivi aţi fi daca aţi crede asta...