...de pe-o pînză de păianjen...
Un cîntecel absurd despre cum se legănau niște elefanți. Ce treabă am cu elefantul? Păi prin anii '90 niște corporatiști au început să vină cu teoria că nu poți opri un elefant să cadă, dar îl poți ajuta să se ridice, împingîndu-l, să aibe suficientă viteză să se ridice pe partea cealaltă. Inițial, am citit ideea pe undeva, unde era vorba de ceva arte marțiale, ca exemplu că poți folosi energia atacatorului ca să-l dezechilibrezi. Artă marțială adică ceva legat de zeul Marte patronul războaielor și militarilor. Deci război, strategii de atac și apărare. Ceea ce fac luptătorii, militarii dar și corporatiștii. Ceea ce face orice primar de comună, pînă la urmă, cînd vrea să abordeze temeinic problemele comunității: cu strategii uneori militare.
Pentru că mă interesează ceea ce se întîmplă în România și în legătură cu ea, am dat acest exemplu. Mult prea mulți experți în diverse domenii argumentează că este imposibil să mai poată cineva opri dezastrul în care s-a ajuns. Nici politic, nici economic, nici paranormal sau altfel. Toată lumea prevede că războiul este singura catastrofă care ne mai lipsește, că în rest le avem pe toate. Și după cum este evident, sîntem împinși cu strășnicie în acea direcție.
O posibilă soluție ar fi fost preluarea puterii, așa cum logic ar fi, de militari. Armată, Jandarmerie, Poliție, serviciile de informații etc. Adică instituțiile de forță. Vreo trei luni, puși toți pe pauză, alegeri anticipate pe toată linia, de jos pînă sus, cu Parlament de 300 ca să venim și cu asta la zi, cu toată garnitura politică nou-nouță. Cu arestări pt. toți dubioșii parveniți fără nici un merit, cu mafii desființate, cu relațiile oculte întrerupte. Așa ar trebui într-o țară fără Guvern, fără un președinte cît-de-cît normal, fără un Parlament interesat de țară și nu de concedii în vreme de criză etc., etc. Nu e nevoie să le înșir pe toate. Este evident că traversăm un vid de putere. Mai rău ca după revoluția lu' pește din '89. Dar instituțiile millitare NU vor face nimic. Pentru că sînt pline de profitori, de lași, de ageamii interesați doar de marunte avantaje, pensii anticipate și cît mai grase și altele asemenea.
Așa că, ne întoarcem la elefantul care se prăbușește. Cineva suficient de puternic (instituție, om de afaceri, structură cu o componență necompromisă de corupție etc.) dar nu neapărat prea puternic, nu neapărat excesiv de cunoscut etc., ar putea să facă operațiunea de împingere a elefantului. Nu în groapă ci pt. a-și regăsi echilibrul. Evident ca nu-i ieftin și nu-i pe tăcute. E cumva. Dar nu toate se pot povesti în gura mare. Nici măcar pe un blog cu aproape zero cititori (ăia 6-7 care apar la traficul pe sait sînt tot eu, că revin să corectez).
Continui să mă uimesc de liniștea tuturor celor din instituțiile de forță de care ziceam mai sus. Cum stau ei liniștiți pe salariile lor nici prea mici nici prea mari și așteaptă să le pice perele mălăiețe din pomul bugetului. Că vor fi printre primii care vor merge să dea mîna cu eternitatea se pare că nu le trece prin cap. Și cînd te gîndești că aia care-i vor trimite sînt niște nimeni, care nu au nici măcar valoarea bocancilor uzați. Și cînd te gîndești că trimiterea asta este direct la moarte, pentru că NU va fi nici o șansă de luptă. Nici egală, nici corectă, nici legitimă. Moarte degeaba. Acceptată în schimbul unei iluzorii pensii. Vai vouă!
